duminică, 4 februarie 2018

De post (care s-a terminat deja)

Se zice că în post nu e bine să păcătuiești, că mănânci carne, lapte, brânză, ouă, perje, struguri,( bei orice in afară de apă). Sau păcătuiești cu fapta, când faci  rele, dându-i unui mort de foame, carnea, ouăle, vinul (ca să nu se strice); pentru că îl ispitești să mănânce de dulce în perioana postului, chiar daca ține post forțat  tot anul. Și mai e păcatul cu gândul. Sfatul meu este să nu mai gândiți deloc în periada postului. Dacă nu puteți avea gânduri bune despre toți și toate, degeaba țineți post.
Practic, în post trebuie să renunți la tot ce îți place: mâncare, băutură, sex, bârfă, scandal. Și ieșitul din casă e o problemă, că o vezi pe una, și "ce bună e asta" sau "ce panaramă", vine spontan, fără să gândești. Normal că îți pare rău, îți dai seama de păcat, dar e deja prea târziu. Ba îl mai injuri pe boul ăla că nu l-a învățat mă-sa să foloseasca căcatul de semnalizator, bagasi-l-ar in fundu' curții când i-o fi lumea mai dragă, și alte urări de doamne ajută. M-am pus singur pe gânduri, oare cât de păcătos sunt? Postul nu prea îl țin(și nici el pe mine), că nu îmi permit. 1 kg de fasole costă cât două de carne. Nu îmi permit decât ouă de peste, lapte de matcă, brânză  artificiala, prosciuto de silicon, salată făcută în China... Cât despre sex nu mai zic, dacă scriu orice literă în google, îmi apare automatic în bara , siteurile xxx, mare păcătos. De băut beau orice dacă mi-e sete, și e mai bună ca apa.Pe locul 1 cafeaua, urmată de cola, vin, bere, whisky, absint, și sting cu zeamă de varză. Eu nu gândesc mult și prost, doar puțin și fără rost și tocmai am fost iluminat, cum să țin post fără să păcătuiesc. Beau două sticle de alcool( sanitar), intru în comă o săptămână, și gata. Nu sex, nu mâncat de dulce, nu injurat pe nimeni, nu gândit rău... Și totuși, am un dubiu: sexul făcut cu dreapta și cu soră-sa e păcat?
Am iesit din post si am intrat in noul an  cu ceva idei, si ceva dureri de cap( nu de la bautura ci de la prea mult somn)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce imi povestesti?